Campionii din judoul românesc, solidari cu Marius Vizer după ce președintele FIJ a trimis o scrisoare deschisă

Redactor:
Andru Nenciu
Campionii din judoul românesc, solidari cu Marius Vizer după ce președintele FIJ a trimis o scrisoare deschisă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florin Lascău a anunțat că nu va mai candida pentru un nou mandat la șefia organizației, dar va sprijini în continuare judo-ul românesc din poziția de director sportiv al Federației Internaționale de Judo.

Luni, Alina Dumitru, Andreea Chițu și Corina Căprioriu au publicat o reacție în urma problemelor recent din judo-ul românesc. Anterior, președintele Federației Internaționale de Judo, Marius Vizer, a trimis o scrisoare deschisă iubitorilor de judo.

„Am constatat cu mâhnire că în ultima perioada judoul românesc a fost târât în mocirla unor scandaluri care nu fac deloc cinste acestui sport pentru care noi am muncit ani de-a rândul reușind să obținem rezultate remarcabile pentru România. Războaiele personale, luptele permanente, declarațiile pline de venin făcute de unii reprezentanți ai judo-ului din țară, nu au făcut altceva decât să umbrească imaginea corectă și curată a unei discipline sportive care, în ultimii ani, s-a bucurat de o apreciere foarte mare atât în România cât și în străinătate.

Câtă vreme ne-am pregătit la lot, pentru noi, cuvintele de ordine au fost: muncă, disciplină, seriozitate și performanță. Tocmai de aceea credem că este momentul că aceste scandaluri din judo să înceteze iar federația să-și recapete în adevăratul sens al cuvântului valoarea ei, că unic for ce conduce destinele judo-ului românesc. Nu vrem să folosim cuvinte mari. Nu dorim să ne sprijinim pe declarații pompoase lipsite de substanță, dar ar fi cazul că cei care astăzi au transformat judo-ul românesc într-un câmp de lupta, târând muncă atâtor campioni în derizoriu, să înceteze și să se aibă decentă să se retragă. Judo-ul românesc are nevoie de oameni care nu vizează propriul lor interes, care nu vizează funcții sau interese meschine.

Are nevoie de performanță, de oameni care fie că lucrează în federație, la cluburi, în organizare să se dedice total acestui sport. Doar așa vom speră că la viitoarele mari competiții internaționale, la următoarea ediție a Jocurilor Olimpice, ne vom putea bucură de succesele sportivilor noștri. Altfel, riscăm să cădem într-o prăpastie mult prea adâncă din care cu greu vom putea ieși. Noi trei suntem gata, în orice moment, să ne implicăm necondiționat în bunul mers al judo-ului din țară noastră. Avem o datorie morală față de acest sport care ne-a dat enorm și căruia vrem să-i oferim astăzi întreagă noastră experiență. Sperăm că apele tulburi din judo se vor limpezi iar lucruri vor reintră în matcă lor. Una a performanței.

Alina Dumitru
Andreea Chițu
Corina Căprioriu”

JUDOUL ROMÂNESC, UN PALMARES CU ȘASE MEDALII LA JOCURILE OLIMPICE

  • Aur: Alina DUMITRU (Beijing 2008)
  • Argint: Alina DUMITRU (Londra 2012)
  • Argint: Corina CĂ‚PRIORIU (Londra 2012)
  • Bronz: Simona RICHTER (Sydney 2000)
  • Bronz: Mircea FRĂ‚ȚICĂ‚ (Los Angeles 1984)
  • Bronz: Mihai CIOC (Los Angeles 1984)

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi fenomene meteo extreme
Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi fenomene meteo extreme
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Obligatoriu pentru toți proprietarii de terenuri. Legea se aplică peste tot în România
Obligatoriu pentru toți proprietarii de terenuri. Legea se aplică peste tot în România
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×